Că tot am primit cadou de curând o astfel de floare, am vrut să aflu ce nevoi are, ca să știu cum să o îngrijesc. Și nu am exagerat deloc în titlu când am spus că o Kalanchoe aduce cloare casei tale. A mea e galbenă ca Soarele și pur și simplu mi-a luminat balconul, în prag de primăvară.
Așadar: mi-am făcut temele și sunt în măsură să vă spun că vorbim despre o plantă originară din
Madagascar, cu aspect de tufă, a cărei înălțime variază între
20 și 40 cm. Frunzele ei sunt cărnoase, iar florile sunt mici, în
formă de steluțe, într-o varietate de culori intense: roșu,
roșu-corai, portocaliu, galben sau roz-violet. Kalanchoe înflorește
numai două luni pe an, iar pentru asta are nevoie de foarte multă
lumină.
Vara nu trebuie ținută în bătaia directă a razelor
de soare, pentru că își pierde frunzele. Fiind o plantă
suculentă, suportă bine lipsa apei, așa că udarea trebuie să fie
moderată și de preferat să se facă dimineața.
Odată trecute florile, tulpina va fi tăiată de la baza
frunzelor. Iar dacă se dorește o nouă înflorire, aceasta poate fi
stimulată prin schimbarea ghiveciului, atunci când florile sunt
usucate complet. Kalanchoe are nevoie de ghiveci și pământ nou în
fiecare an.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu