Dacă tot e Dragobetele, mi-am zis că n-ar fi rău să mai păstrez una-două tradiții din străbuni, așa că cea mai la îndemână mi-a fost... plantarea busuiocului. Era programată oricum pentru una din zilele astea, dar cum am găsit materialul
ăsta, m-am dus repede la florărie și am cumpărat cele trebuincioase.
Semințele le-am păstrat de anul trecut, dintr-un buchețel pe care mi l-a dăruit prietena mea
Virginia. Le-am ținut cu grijă într-un pliculeț, ferite de umezeală și frig. Jardiniera, de asemenea, era deja pregătită; a mai fost nevoie de un sac de pământ și de alte semințe, pentru completarea spațiului și, mai ales, a aromelor: puțin cimbru și - preferatul meu - leușteanul. Aș fi vrut și puțină levănțică, pentru culoare, însă deocamdată nu am găsit semințe.
Și m-am pus pe treabă! Ceva pietriș pe fundul ghiveciului, muuult pământ (aproape un sac de 10 l) și nelipsitul nisip, la suprafață, pentru drenaj. Am plantat semințele la 1 cm adâncime, am udat bine și m-am înarmat cu multă răbdare.
Ador mirosul busiocului verde, dar nu mă zgârcesc nici atunci când asezonez cu el salata, când îl pun în ciorbe, varză sau sosuri. Iar cimbrul este nelipsit din garnisirea oricărui preparat din carne de porc. De leuștean nu mai vorbesc; îl iubesc tocat mărunt în ciorba aburindă și, mai nou, i-am descoperit savoarea pe care o dă salatelor mele de roșii!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu