Gloxinia de la Virginia

Că tot vă povesteam în postarea trecută de prietena mea Virginia și buchețelul de busuioc primit, tot cu ajutorul ei mi-am îmbogățit Grădinile suspendate cu o minunăție de plantă violet. Fiind culoarea mea preferată, nu am putut rezista tentației de a o alege atunci când ea, Virginia, m-a întrebat ce floare îmi aleg din Florăria în care ne aflam.

A fost dragoste la prima vedere. O multitudine de frunze cărnoase revărsate peste ghiveci, foooarte mulți boboci și vreo două flori timid deschise. Am plecat fericită cu ea acasă, nerăbdătoare să aflu tot ce s-ar putea ști despre îngrijirea ei.

O cheamă GLOXINIA. Îmi amintea de violetele pe care mama mea le îngrijea cu ani în urmă și nu mă înșelam. Sunt înrudite, așa că cea mai simplă formă de înmulțire este cea pe care am văzut-o ani la rând chiar la mine în casă: prin butași de frunze. În traducere: rupi frunza și apoi o lași să prindă rădăcini într-un borcan cu apă.

Se plantează într-un amestec de pământ cu frunze, nisip și turbă și se așază la lumină, dar niciodată în bătaia directă a soarelui. Iubește și apa, însă nu se udă pământul în mod direct. Se lasă apă în farfuria ghiveciului, iar Gloxinia își va lua atâta cât are nevoie. În momentul în care îi lipsește apa îți va da senzația că se ''topește''. Imediat ce o vei uda însă, vei observa cum revine, dintr-o dată, la viață. Atenție însă! Nici udarea în exces nu e recomandată, pentru că duce la putrezirea bulbului. Iar picăturile de apă ce ajung accidental pe frunze sau flori provoacă pete inestetice.

Repaus peste iarnă

Toamna, florile cad rând pe rând, iar frunzele se veștejesc. Acesta e momentul în care udarea Gloxiniei se va face din ce în ce mai rar, având grijă numai ca pământul să nu se usuce de tot. După câteva luni, când veți vedea primii muguri, scoateți bulbul cu grijă și curățați pământul vechi, înlocuindu-l în întregime. După o scurtă perioadă, vă veți bucura din nou de planta spectaculoasă pe care vi-o amintiți din vara trecută.

Secretul unei Gloxinii fericite este să aveți răbdare să o lăsați să treacă în ritmul ei prin fiecare etapă de dezvoltare.

Despre grădinărit... chiar și la etajul 8

Totul e să iubești plantele. Fie că-ți plac cele cu flori, arbuștii, cele sezoniere sau cele perene, toate își pot face loc la tine în balcon dacă îți dorești cu adevărat acest lucru. Sunt de părere că te poți bucura de plăcerile grădinăritului chiar dacă locuiești la etajul 8 sau 10 al unui bloc comunist. Stau dovadă Grădinile mele Suspendate.
Un balcon, oricât de mic, îți poate oferi bucurie și culoare, iar dacă îl amenajezi corect, plantele vor arăta minunat și vor deveni foarte ușor de îngrijit.

Unde se așază plantele? 

Indiscutabil, prima regulă în transformarea balconului o reprezintă lumina. Cu excepția plantelor care nu iubesc lumina directă și despre care vom vorbi cu altă ocazie, toate celelalte preferă un loc în care razele soarelui să le atingă cel puțin câteva ore pe zi - recomandabil dimineața. Asta înseamnă că balconul cel mai potrivit pentru transformare în grădină este cel îndreptat către răsărit.

În funcție de dimensiunile balconului, poți opta pentru un raft supraetajat sau pentru câteva policioare prinse direct pe perete. Mai nou este la modă și atârnarea direct din tavan a unor ansamble de ghivece. Iar dacă ai norocul ca balconul să nu fi apucat să fie închis, nu mai sta pe gânduri și valorifică balustrada din plin, prin amplasarea unor jardiniere în exterior. Dau un aer cochet și, pe deasupra, oferă și mediul natural atât de dorit de orice plantă de exterior!

Ce fel de plante alegem

E foarte important să ținem cont, în alegerea plantelor pe care vrem să le plantăm, de condițiile specifice oferite de balcon - luminozitate, umezeală, căldură.
De observat: de câte ore de soare direct și de câte de lumină indirectă beneficiază viitoarea noastră grădină, care sunt cele mai ridicate și mai scăzute temperaturi și dacă este expus sau nu curenților de aer.
Pentru balcon sunt recomandate ghivecele din material sintetic, deoarece sunt mai ușoare. În plus, există o varietate foarte mare de culori și modele, inclusiv texturi care imită lemnul, teracota sau piatra naturală, putând fi integrate ușor oricărui stil.

Totul e posibil, așadar. Ne place să grădinărim, o facem oriunde. Totul e să observăm cu atenție condițiile oferite de viitoarea noastră oază verde, să alegem forma pe care vrem să i-o dăm și, mai apoi, să devenim cei mai buni prieteni ai plantelor noastre. Ele știu cel mai bine să ne spună când au nevoie de ceva, de ce anume au nevoie și - mai ales - cum au nevoie să fie îngrijite. Noi n-avem altceva de făcut decât să învățăm să le ascultăm.

De Dragobete plantăm busuioc

Dacă tot e Dragobetele, mi-am zis că n-ar fi rău să mai păstrez una-două tradiții din străbuni, așa că cea mai la îndemână mi-a fost... plantarea busuiocului. Era programată oricum pentru una din zilele astea, dar cum am găsit materialul ăsta, m-am dus repede la florărie și am cumpărat cele trebuincioase.

Semințele le-am păstrat de anul trecut, dintr-un buchețel pe care mi l-a dăruit prietena mea Virginia. Le-am ținut cu grijă într-un pliculeț, ferite de umezeală și frig. Jardiniera, de asemenea, era deja pregătită; a mai fost nevoie de un sac de pământ și de alte semințe, pentru completarea spațiului și, mai ales, a aromelor: puțin cimbru și - preferatul meu - leușteanul. Aș fi vrut și puțină levănțică, pentru culoare, însă deocamdată nu am găsit semințe.


Și m-am pus pe treabă! Ceva pietriș pe fundul ghiveciului, muuult pământ (aproape un sac de 10 l) și nelipsitul nisip, la suprafață, pentru drenaj. Am plantat semințele la 1 cm adâncime, am udat bine și m-am înarmat cu multă răbdare.

Ador mirosul busiocului verde, dar nu mă zgârcesc nici atunci când asezonez cu el salata, când îl pun în ciorbe, varză sau sosuri. Iar cimbrul este nelipsit din garnisirea oricărui preparat din carne de porc. De leuștean nu mai vorbesc; îl iubesc tocat mărunt în ciorba aburindă și, mai nou, i-am descoperit savoarea pe care o dă salatelor mele de roșii!

Soare+Floare=Floarea Soarelui

A doua încercare reușită în Grădinile mele ''suspendate'' a fost floarea soarelui pitică. Sau decorativă (s-a dovedit mai târziu că numai pitică nu era). Mi-au făcut cu ochiul culorile calde de pe plicul de semințe și nu am putut rezista tentației de a încerca să mai aduc puțină culoare în balcon.

Plantele au răsărit relativ repede și s-au dezvoltat într-un ritm alert, fiind nevoie să le agăț, alături de roșiile cherry, pe sistemul de sfori de care v-am povestit în postarea anterioară. Pe scurt, floarea soarelui decorativă este foarte ușor de întreținut, rezistă la secetă și nu ridică probleme nici din punct de vedere al dăunătorilor. Singura ei ''cerință'' este... soarele. Cât mai multă lumină și veți avea parte de o minunăție de plantă plină de culoare!

P.S.: Spuneam că numai pitică nu e, deși așa e descrisă pe unele site-uri de specialitate. Un coleg a plantat câteva în curte, iar acestea au crescut mai înalte decât... gardul. Adică... undeva la 2 metri :) Enjoy!
La final, să ne deconectăm puțin! Cu NICU ALIFANTIS;)

Așa a început totul...

Se întâmpla în primăvara anului trecut, când, la coadă la supermarket, mi-a atras atenția standul cu semințe de legume și flori. Nu am rezistat tentației, am cumpărat câte un plic din fiecare și am plecat fericită acasă. Pe drum, bineînțeles, oprire logică la florărie, de unde am cumpărat două jardiniere, niște ghivece și pământ. Mult pământ. 



Sfat: Nu cumpărați pământ de la Dedeman! Sacii aceia mari și economici, destinați - conform etichetei - oricărui tip de plante, conțin de fapt un pământ plin de cârpe și tot felul de materiale care numai a compost nu arată :(





Ajunsă acasă, pentru câteva ore bune, m-am ''mutat'' în balcon. M-am ocupat mai întâi de roșiile cherry, al căror aspect din poza de ambalaj mă făcea deja să salivez cu gândul la minunata salată pe care urma s-o savurez în numai câteva luni. Dar mai drag îmi era procesul de plantare și îngrijire a acestor mici minunății.

Așadar: am amestecat pământul cu puțin nisip (pentru drenaj), am plantat semințele la 1 - 1,5 cm adâncime și am lăsat suficent spațiu între cuiburi, am irigat bine pământul și am așezat jardiniera la soare. 

Același procedeu și pentru brândușe, frăguțe și margarete, floarea soarelui pitică și florile de colț. Cu mențiunea că, pentru plantele care de obicei cresc în zonele montane, am adăugat în amestecul de sol bucăți mărunte de scoarță de copac. Dar despre plantele de munte, vorbim cu altă ocazie ;)

Acum urmărim cum cresc roșiile cherry, pe care nu uităm să le copilim din când în când. Operațiunea de copilire se rezumă la înlăturarea vlăstarilor tineri ce cresc la baza frunzelor, concomitent cu evoluția de creștere a plantei.



Când roșiile s-au înălțat suficient, am fixat la baza superioară a ferestrei un băț de bambus (în locul unui băț telescopic pe care nu-l aveam la îndemână) de care am agățat câte o sfoară pentru fiecare plantă în parte. Pe măsură ce aceasta creștea, o înfășuram în jurul sforii și - bineînțeles - nu uitam să copilesc vlăstarii nou-apăruți.


Și-uite-așa, roșiile mele dragi au înflorit, au pârguit și au rodit. N-am obținut salata mult visată, din care să se sature toată familia, dar munca mi-a fost răsplătită pe de-a-ntregul de gustul și mirosul specifice unei legume 100% bio și, mai ales, de satisfacția unui lucru plăcut dus la bun sfârșit! :)