vineri, 27 iunie 2014

Ne pregătim de concediu! Cum udăm plantele în lipsa noastră?

Pentru că se apropie concediul, e timpul să-mi pregătesc și Grădinile pentru vacanță. Ani la rând m-am întrebat ce e de făcut cu plantele din balcon pe perioada celor două săptămâni în care lipsesc de acasă. În cele din urmă am găsit soluția - simplă și la îndemâna oricui! 

În primul rând, ghivecele ar trebui mutate într-un loc unde lumina soarelui nu le atinge în mod direct (dacă există niște draperii sau jaluzele, e perfect dacă le ținem trase pe perioada concediului); în acest fel, plantele nu vor avea de suferit dacă afară sunt peste 40 de grade C.

Iar ca să nu le lăsăm să moară din lipsa apei, iată ceea ce fac eu de câțiva ani încoace și dă roade maxime (de multe ori, am fost invidioasă că atunci când reveneam din concediu, plantele se simțeau vizibil mai bine decât atunci când calculam eu din câte în câte zile să le ud): în primul rând, pregătesc niște „cordoane”, niște fâșii de bumbac (este foarte important să fie un bumbac cât mai ok din punct de vedere calitativ); ghivecele le grupez în jurul unui lighean cu apă (acesta din urmă musai va fi poziționat mai sus decât ele, măcar cu 10 cm)...; fâșiile de bumbac se îngroapă cât mai adânc în pământul din ghivece (câte o fâșie în fiecare ghiveci, evident), iar capetele rămase libere se lasă în ligheanul cu apă. 

Astfel, fiecare plantă își va lua apă doar câtă are nevoie, nici mai multă nici mai puțină, și numai dacă are nevoie. Ăsta e și motivul pentru care, de multe ori, am fost invidioasă pe acest procedeu - ele știu mai bine decât noi când le e „sete” și, prin această metodă, se pot „adăpa” singure.

Acum sunt pregătită să plec în concediu liniștită, știind și că Grădinile Suspendate nu vor suferi de sete :) Încearcă și tu metoda în vacanța asta și dă-mi de știre dacă ești la fel de mulțumit/ă!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu